M-a impresionat aceasta carte. Foarte subtire demarcatia intre viata si moarte... A trai ca si cum ziua de maine nu ar mai exista...
Citate:
"Ceilalţi vor o aventură, o afacere, puţină larmă armonioasă, ca să îşi umple un gol; ea însă e pe urmele vieţii, mereu pe urmele ei, hăituind‑o cum hăituieşte o vânătoriţă obsedată cerbul alb şi inorogul fabulos; cu atâta înverşunare, fără contenire, încât devine molipsitor, nu are reţineri, nu îşi abate privirea şi în timp ce în preajma ei te simţi pe rând bătrân şi consumat, sau, dimpotrivă, copil, din ani pierduţi în uitare răsar dintr‑odată chipuri, dorinţe, umbre de vise şi, deasupra tuturor, ca un fulger în lumina amurgului, sentimentul îngropat de mult al unicităţii vieţii."
"Lillian avu viziunea a ceea ce urma să li se întâmple. Era un coridor lung, care se făcea tot mai îngust, fără ieşire. Ea nu putea să treacă prin el. Alţii, care aveau timp de irosit, o puteau face. Ea nu. În dragoste nu exista cale de întoarcere, nu puteai niciodată să o iei de la început. Ce se întâmpla, rămânea în sânge. "
"Odată cu declanşarea bolii, devenise foarte senină, ca şi cum sentimentul nelămurit de vinovăţie pe care i‑l provocase moartea lui Clerfayt ar fi fost cumva anulat prin aceasta. Durerea pricinuită de moartea cuiva, îşi spuse ea uşor ironică, devenea mai suportabilă, când ştiai că tu însuţi nu mai aveai mult de trăit. Chiar şi sentimentul de revoltă împotriva bolii dispăruse odată cu moartea lui Clerfayt. Nimănui nu‑i era dat să scape, nici bolnavului, nici celui sănătos, şi acest lucru stabilea un echilibru paradoxal."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu